Semnalează, protejează!
Împreună, găsim soluții pentru un mediu mai curat și mai sănătos.
Despre proiect
Proiectul „MEDIUL CURAT ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ” este o inițiativă dedicată promovării educației și conștientizării publicului cu privire la importanța protecției mediului. Implementat de Asociația „Alături de Tineri” în colaborare cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, proiectul beneficiază de finanțare prin programul Administrației Fondului pentru Mediu.
Scopul Proiectului
Proiectul are ca scop este promovarea dialogului și solidarității în rândul tinerilor cu privire la problemele de mediu, dar și identificarea soluțiilor ecologice necesare pentru un viitor sustenabil.
Obiectivul General
Obiectivul general al proiectului este creșterea nivelului de conștientizare al tinerilor asupra provocărilor de mediu actuale și sublinierea importanței rolului lor în protejarea mediului înconjurător.
Obiective Specifice
Unul dintre obiectivele specifice este furnizarea de expertiză pentru 520 de tineri, în vederea responsabilizării lor cu privire la dezvoltarea durabilă, schimbările climatice și protecția naturii. Totodată, proiectul își propune să încurajeze o implicare mai activă a tinerilor în activități de protecție a mediului, subliniind importanța acțiunilor concrete în această direcție.
Grupul Țintă
Grupul țintă este format din 520 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, elevi ai Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria. Acești elevi provin din medii sociale diverse, iar procesul de selecție este realizat pe criterii nediscriminatorii, garantând accesul egal pentru toți. Participarea este gratuită, fără restricții legate de sex, etnie, religie, orientare sexuală, statut economic sau social. În acest mod, se asigură respectarea demnității și integrității tuturor participanților.
Beneficiarii Indirecți
Beneficiarii indirecți ai proiectului includ profesorii, părinții și rudele elevilor, dar și populația din orașul Simeria și din zona centrală a județului Hunedoara. Prin activitățile derulate, aceștia vor înțelege mai bine importanța protecției mediului și a adoptării unui stil de viață sustenabil.
Proiectul reprezintă un pas important în direcția educației ecologice și a implicării active a tinerilor în crearea unei comunități mai responsabile față de mediu.
Cum să te implici?
Raportează depozitele ilegale de deșeuri. Folosind platforma, poți marca rapid locațiile cu probleme din comunitatea ta. Informațiile ajung la autorități, organizații de mediu și cetățeni implicați, care pot lua măsuri.
Participă la curățenie. Multe acțiuni de curățare sunt organizate de primării, ONG-uri sau voluntari. Platforma noastră facilitează coordonarea acestora. Poți contribui și tu, fie prin implicare directă, fie organizând un eveniment de curățare.
Cum funcționează?
Ce se întâmplă când semnalezi un depozit ilegal de deșeuri sau o problemă de mediu
Semnalezi
Ai găsit un depozit ilegal de deșeuri? Faci o poză și îl raportezi folosind platforma noastră de mediu.
Notificăm
Centralizăm semnalările primite și înștiințăm firmele sau organizațiile din acest domeniu.
Organizăm
Se organizează o acțiune de ecologizare a locației semnalate de dumneavoastră.
Rezolvăm
Problema este rezolvată. Am făcut încă un pas spre un mediu mai curat și un viitor mai verde.